Drumeții în Poiana Brașov
Drumeții în Poiana Brașov
Vezi și alte activități pe care le poți face în Poiană pe timp de varăActivități
Lista Traseelor
Brașov - Poiana Brașov (Drumul Vechi) 1/12
Munții: Postăvarul  /  Durata: 1h - 1 1/2 h
Grad de dificultate: ușor Sezonalitate: tot timpul anului Nivel de echipare: minim

De la stația de autobuz Pietrele lui Solomon urmăm drumul amenajat pietonal până la hotelul Căprioara (Poiana Mică). Prin pădure, prin stânga șoselei urmăm marcajele și ajungem în Poiana Brașov, la hotel Ruia și apoi, spre centru, în parcarea mare.

Brașov (Valea Cetății) - Kermen - Culmea Crucuru - Cabana Postăvaru 2/12
Munții: Postăvarul  /  Durata: 4 1/2h - 6h
Grad de dificultate: mediu Sezonalitate: tot timpul anului Nivel de echipare: mediu

Din cartierul Valea Cetății/Răcădău (Brașov), urcăm pe un drum de exploatare pe culmea dealului Kermen și ajungem în culmea Crucuru Mic, trecem de punctul La Amvon și urmăm culmea Crucuru, urcăm pe pragul pârtiei Sulinar, ocolim lacul artificial din poiana Ruia și ajungem la stâlpul telescaunului. Din acel punct drumul traversează pârtia pentru a urca spre Cabana Postăvaru.

Brașov - Tâmpa - Poiana lui Stechil - Culmea Crucuru 3/12
Munții: Tâmpa, Postăvarul  /  Durata: 3 1/2h - 4 1/2h
Grad de dificultate: mediu Sezonalitate: tot timpul anului Nivel de echipare: mediu

Din parcul "Tiberiu Brediceanu" urcăm prin spatele caselor, traversăm o mică poiană și urcăm abrupt pe serpentine și plăci stâncoase până la Drumul Cavalerilor. Continuăm până în șaua Tâmpa și cotim la dreapta. Depășim șaua Gorița și Poiana lui Stechil și urcăm pe culme până ce atingem culmea Crucuru.

Brașov - Crucea Dreptății - Poiana lui Stechil 4/12
Munții: Postăvarul  /  Durata: 1h - 1 1/2h
Grad de dificultate: mediu Sezonalitate: tot timpul anului Nivel de echipare: mediu

Traseul porneste din strada Curcanilor, urcă până la capela lui Țepeș și, la stâlpul indicator, cotește la dreapta pe la marginea pădurii. Pe poteca bine definită, trecem pe un vâlcel stâncos, trecem apa unui pârâu și pe dreapta întâlnim Fântânița de la Crucea Dreptății, construită în 1919 de Ioan Peligrad și soția sa, Elena. Continuăm urcarea pe firul apei și după 1,6 kilometri ajungem în Poiana lui Stechil.

Brașov - Poiana Mică - Valea Sticlăriei - Poiana Schiorilor - Șaua dintre Râșnov și Poiana Brașov – Râșnov 5/12
Munții: Postăvarul  /  Durata: 7h - 8h
Grad de dificultate: ușor Sezonalitate: tot timpul anului Nivel de echipare: mediu

De la statia de autobuz Pietrele lui Solomon, urcăm prin pădure, pe dreapta drumului asfaltat și pe deasupra Drumului Vechi și cotim dreapta pe Valea Seacă, pe firul din stânga. Pe un drum de exploatare, iesim printre case în Poiana Mică, o traversam și mergem pe drumul forestier spre Stâna Turistică. Înainte de aceasta, cotim stânga la un punct electric pe valea Sticlăriei și ajungem la DJ1E, în Poiana Aviatorilor. Urmăm marcajele pe si pe lângă șosea, spre dreapta, până la șaua dintre Râșnov și Poiana Brașov. Cotim la stânga în ușoară urcare și coborâm pe culmea lungă pe lângă Peștera Râșnoavei și pe două trasee stâncoase, până în Poiana Sub Padina. Continuăm spre vest și coborâm la dreapta spre Valea Popii, până la drumul forestier. Pe drum, la stânga, ajungem în Râșnov pe lângă biserica românească.

Brașov - Stejerișul Mic - Stejerișul Mare - Poiana Mică 6/12
Munții: Postăvarul  /  Durata: 5h - 6h
Grad de dificultate: ușor Sezonalitate: tot timpul anului Nivel de echipare: mediu

Pe la Livada Poștei urcăm până la capela Junii Brașovecheni și apoi, prin spatele stației de apă, urcăm pe sub șoseaua asfaltată DJ1E spre Poiana Brașov. Traversăm șaua de câteva ori, trecem prin Poiana Corbului și pe sub vârful Stejerișul Mare și Piatra Corbului și traversăm șoseaua spre stânga. Pe lângă o fermă de cai ajungem în Poiana Mică și la hotelul Căprioara

Cristian - Drumul lui Lexen - Șaua dinspre Râșnov și Poiana Brașov - Poiana Aviatorilor - Poiana Brașov 7/12
Munții: Postăvarul  /  Durata: 4h - 5h
Grad de dificultate: mediu Sezonalitate: tot timpul anului Nivel de echipare: mediu

De la gara Cristian mergem pe partea cealaltă a căilor ferate în cartierul Muncitorul și la rezervația de stejari seculari. Pe lângă stația de apă, urcăm pe Drumul lui Lexen până la capătul nordic al Poienii Cristian. Parcurgem poiana și ajungem la șaua dintre Râșnov și Poiana Brașov. Coborâm în față și, la stânga, mergem pe sub șosea până la ultima serpentină înainte de Valea Poienii. De aici urmăm șoseaua asfaltată până în Poiana Brașov

Râșnov - Șaua dintre Râșnov și Poiana Brașov - Valea Poienii - Poiana Brașov 8/12
Munții: Postăvarul  /  Durata: 5 1/2h - 6h
Grad de dificultate: mediu Sezonalitate: tot timpul anului Nivel de echipare: mediu

De la gara Râșnov mergem pe drumul spre Poiana Brașov până la primele serpentine strânse. Ieșim din asfalt la stânga, pe un drum forestier și urmăm poteca până în șaua dintre Râșnov și Poiana Brașov. Traversăm șoseaua, coborâm ușor peste șa și cotim la stânga pe sub șosea pentru a ajunge în ultima serpentină înainte de valea Poienii. Mergem pe asfalt până la valea Poienii, cotim la dreapta pe marcaje și curând la stânga, pentru a urca pe valea Poienii, până la punctul trafo de la baza pârtiei Lupului. Urcăm pe drumul de exploatare până la asfalt

DN1 - Drumul Șerpilor - Cabana Postăvaru - Culmea Crucuru - Brașov (Dârste) 9/12
Munții: Postăvarul  /  Durata: 9h - 10h
Grad de dificultate: mediu-dificil Sezonalitate: tot timpul anului Nivel de echipare: mediu

Din DN1 urcăm pe muchia Pietrei Crinului până la vârful omonim și apoi, la stânga, prin vegetație bogată, traversăm trei poieni și urcăm prin pădure până la șaua de sub vârful Postăvaru. Urmăm marcajele pe culme, spre stația de telecabină Kanzel și cea de teleferic, până la Cabana Postăvaru/Julius Romer. Coborâm pe serpentine și apoi, la dreapta, spre poiana Ruia, trecem pe deasupra lacului artificial, coborâm după el și cotim dreapta spre Muchia Crucurului, pe care coborâm până deasupra grădinii zoologice din Brașov. Continuăm peste trei mici dealuri și ajungem la un drum de exploatare, coborâm la stânga pe drum și, în prima curbă strânsă la stânga, cotim dreapta și ajungem pe un drum de exploatare până la strada Cireșului și apoi la podul de ieșire din Brașov spre Sacele.

Timișul de Jos - Valea Lambă - Poiana Ruia 10/12
Munții: Postăvarul  /  Durata: 3h - 4h
Grad de dificultate: mediu Sezonalitate: inaccesibil iarna Nivel de echipare: mediu

De la gara Timișul de Jos, urcăm pe Valea Lambă până la capătul drumului și intrăm pe poteca turistică prin vegetatie bogată. Urcăm pe firul apei pana la valea Lamba Mare și apoi, prin serpentine strânse, ajungem sub linia muchiei Crucuru, pe care urcăm ușor. Cotim la stânga și urcăm pe culme până la poiana Ruia, de pe pârtia Sulinar, ocolind lacul

Poiana Brașov - Poiana Nisipului 11/12
Munții: Postăvarul  /  Durata: 1h
Grad de dificultate: ușor Sezonalitate: inaccesibil iarna Nivel de echipare: mediu

Din Poiana Brașov urmăm strada Poiana lui Stechil și apoi, pe drumul de exploatare, coborâm până în Poiana Nisipului.

Brașov - Culmea Crucuru - Cabana Postăvaru – Vf. Postăvaru - Spinarea Calului - Cabana Poiana Secuilor - Cabana Trei Brazi (Predeal) 12/12
Munții: Postăvarul  /  Durata: 9 1/2h - 10 1/2h
Grad de dificultate: mediu Sezonalitate: inaccesibil iarna Nivel de echipare: mediu

Pe la stația de autobuz Pietrele lui Solomon urcăm pe poteca și pe drumul forestier de pe Valea cu Apă până în Poiana Nisipului. Cotim la dreapta pe un drum de exploatare, până la o intersecție de drumuri înainte de Poiana Brașov. Cotim la stânga pe un vâlcel și pe o vale seacă, până în Poiana lui Drester. Urcăm până în capătul poienii și, prin câteva serpentine prin pădure ajungem la culmea Crucuru, pe care o urmăm până la pârtia Sulinar. Ocolim pe stânga lacul artificial din poiana Ruia, traversăm pârtia și, prin pădure, ajungem pe câteva serpentine la Cabana Postăvaru/Julius Romer. Urmăm marcajele pe curba de nivel și ajungem la poiana Trei Fetițe. Coborâm la stânga spre a doua poiană mare și apoi, pe Spinarea Calului, până într-o șa joasă. Urmăm drumul de exploatare peste dealul Cărbunarilor, până la Cabana Poiana Secuilor. Pe drumul de mașină și pe marcaje ajungem la hotelul Trei Brazi și, de aici mai departe, pe drumul auto asfaltat și pe deasupra lui (partea dreaptă) urmăm marcajele care ne duc pe lânga hotelul Cabana Vânătorilor spre Predeal. Din spatele hotelului amintit, o variantă a traseului coboară pe străzi până la gara Predeal.

Verifică starea telefericului din stațiune Teleferic

Asociatia Poiana Brasov © 2015-2016 Toate drepturile rezervate. Termeni si condiții